Câteva tehnici simple pentru
creșterea inteligenței emoționale
Orice părinte își dorește să aibă
un copil cât mai inteligent, care să facă performanță și să se adapteze cât mai
bine mediului competitiv. De multe ori, însă, definiția pe care o dăm
inteligenței este mult prea îngustă, fiindcă ne-am obișnuit să măsurăm doar
IQ-ul, să testăm doar logica și perspicacitatea și, tocmai datorită acestei
erori, copiii buni la matematică sunt considerați ,,inteligenți” iar cei cu
rezultate remarcabile în sport sau arte plastice, doar ,,talentați”. Trebuie să
recunoaștem, însă, că nu există ,,inteligență” ca unică abilitate, ci multiple
,,inteligențe” independente, cu ajutorul cărora putem să procesăm în mod
diferit informațiile. Putem vorbi, astfel, despre IQ- inteligența intelectuală
(lingvistică și logico-matematică), despre CQ- inteligența creativă
(spațial-vizuală și muzical-ritmică), despre EQ- inteligența emoțională
(interpersonală și intrapersonală) și depsre AQ- inteligența adaptativă
(corporal-kinestezică și naturalistă).
Inteligența emoțională a devenit una
dintre cele mai puternice arme pentru educația copiilor în epoca modernă și
este considerată, de foarte mulți specialiști, chiar mai importantă decât cea
cognitivă. Conceptul de ,,inteligență emoțională” a apărut cu mulți ani
în urmă, Daniel Goleman fiind cel care a pus în dicționar termenul ,,EQ”. Conform
statisticilor, inteligența emoțională este de două ori mai importantă decât
inteligența rațională: inteligența (IQ) are de-a face cu rațiunea, cu mintea
clară și cu notele mari la școală, în timp ce inteligența emoțională (EQ) are
legătură cu sentimentele și emoțiile, relațiile interumane, abilitățile
sociale, motivarea și stima de sine.
Dezvoltarea inteligenței
emoționale poate începe încă de la vârste fragede (doi-trei ani), imediat după
ce copilul se desprinde de mamă (își dezvoltă propria identitate/personalitate)
și începe să achiziționeze limbajul, învățând să recunoască emoțiile: mai întâi
să le vadă în fața părinților/pedagogilor, pentru ca mai apoi să le imite,
identificându-le adesea și pe fața personajelor din filmele de animație. Pe la patru,
cinci anișori începe diferențierea între emoție și sentiment: emoțiile se
citesc pe chip, sunt de scurtă durată, fiind, oarecum, universale (bucurie,
furie, frică, tristețe, surprindere, dezgust, fascinație, mândrie, etc.) în
timp ce sentimentele sunt de durată, le simțim cu și în tot corpul (iubire,
ură, apreciere, indiferență, compătimire, curiozitate, determinare, încredere,
fericire, etc). Lumea complexă în care
trăim ne face să conștientizăm din ce în ce mai mult că inteligența emoțională,
adică modul în care stăpânim și înțelegem emoțiile, joacă un rol esențial în
dobândirea fericirii și a succesului în viață. Putem spune, așadar, că
inteligența emoțională este arta prin care ne putem învăța copiii să-și
cunoască și să-și identifice sentimentele.
Dar oare cum putem folosi inteligența emoțională în educația copiilor? Educația
bazată pe inteligența emoțională nu este doar o modă, un instrument sau o
tehnică ci este o metodă eficientă de a ne folosi cunoștințele și talentul
pedagogic pentru a avea o relație bună cu elevii noștri. În acest tip de
educație nu facem altceva decât să ne folosim cunoștințele și abilitățile
afective pentru a-i învăța pe cei mici cum să reacționeze la diferite situații
sociale. Și, pentru asta, în principiu, avem nevoie doar de răbdare,
perseverență, flexibilitate și bune intenții. În dezvoltarea emoțională a
copiilor, părinții și mai apoi, dascălii, au un rol foarte important. Prin
felul în care reacționează zi de zi la emoțiile copilului, prin felul în care
vorbesc despre ceea ce simt, prin sensibilitatea sau nepăsarea în fața emoțiilor,
adulții îl ajută sau îl blochează pe copil în dezvoltarea lui emoțională.
Cum se dezvoltă inteligența emoțională? Cu toate că are o
puternică determinare genetică, inteligența emoțională se dezvoltă în copilăria
mică, în primul rând, cu ajutorul dragostei și grijii oferite de cei din jur ceea
ce, garantat, va duce la construirea corectă a circuitelor neuronale implicate
în dezvoltarea acestor abilități. Îi putem ajuta pe cei mici să-și dezvolte
inteligența emoțională prin comportamente care facilitează empatia, abilitățile
de a purta o conversație și controlul emoțiilor. Copiii pot astfel învăța să
comunice mai bine unii cu alții, să își asume și să depășească eșecurile, să
devină mai adaptabili și mai încrezători în propriile forțe și să depășească
momentele dificile. Cei mici își dezvoltă abilitățile emoționale prin joaca
liberă cu alți copii, neîngrădită de reguli și cerințe specifice din partea
adulților. Prin joc liber, copiii învață să-și traseze granițele
interpersonale, să negocieze, să gestioneze atât reușita cât și eșecul, să
înțeleagă și să accepte și alte puncte de vedere și, mai ales, nevoile
emoționale ale celorlalți copii. Numai prin raportarea propriilor nevoi
emoționale la alte celorlați, într-un context de relaționare ,,natural”, și în
consecință impredictibil, copiii vor învăța să facă față singuri situațiilor
viitoare în care îi va pune viața. Din păcate, îngrădiți de cerințele și
limitările vieții urbane, copiii zilelor noastre mai au foarte puțin ocazia de
a se juca liber. De obicei, fie nu au cu cine și mai ales unde se juca liber,
fie sunt ghidați permanent de un adult care le spune ce, când și cum să facă,
după reguli mai mult sau mai puțin relevante.
Până nu demult trăsăturile
specifice inteligenței emoționale se transmiteau firesc, de la o generație la
alta, fiind preluate de la părinți, bunici și alți adulți semnificativi pentru
cei mici. Astăzi, părinții sunt tot mai ocupați și petrec tot mai puțin timp cu
copiii lor, iar lecțiile de viață care de obicei erau primite prin interacțiune
directă cu părinții sunt acu,m înlocuite de ecranul computerului sau al
televizorului, de un telefon mobil sau Ipod. Acestea distrează mintea
copilului, dar nu îi transmit valori constructive și nu îl pregătesc pentru
viața reală, ci îl atrag într-o lume virtuală (computerul), sau îi prezintă
știri senzaționale (televizorul, mass-media în general) care constituie doar o
parte a vieții, privându-l de partea liniștită, firească, fără anomalii senzaționale,
a vieții.
În consecință, rămâne sarcina
școlii să învețe copilul să își trăiască viața conform valorilor pozitive ale
umanității, să îl deprindă să își gestioneze emoțiile negative și să le cultive
pe cele pozitive pentru a avea o bună sănătate emoțională și, mai ales, să nu
uite să fie cu adevărat OM. Pentru aceasta avem nevoie de activități inedite,
adevărate ateliere de dezvoltare emoțională în care copiii să învețe activ
să-și dezvolte creativitatea și inteligența emoțională prin activități
distractive, jocuri de rol, dans, activități de mișcare, jocuri de cooperare și
competiție, jocuri de dezvoltare emoțională sau prin metode art-creative
(desen, colaj, modelaj). Și beneficiile nu vor întârzia să apără: copiii vor
învăța să-și exprime cu ușurință emoțiile, să devină mai deschiși față de
ceilalți copii, să coopereze și să negocieze cu ceilalți, să-și exprime opiniile
și să își ceară drepturile ținând cont de ceilalți, să-și dezvolte încrederea
în sine și optimismul, să experimenteze în grup diferite emoții și să învețe să
și le exprime.
Vă prezint doar patru din joculețele care
îi ajută pe cei mici să-și dezvolte inteligența emoțională. Aceste jocuri
pot fi folosite cu succes și la vârste mai mari (8-10 ani), pentru că sunt foarte ușor
adaptabile.
1. ,,Dacă aș fi o floare...”
Fiecare din noi îi descriem deseori pe ceilalți în mod spontan prin metafore și
analogii. De multe ori spunem: ,,Ileana e sensibilă ca o panseluță!” sau
,,Irina e harnică ca o albină!”. Prin metafore putem exprima lucruri mai
profunde pe care le simțim, dar pe care ne-ar veni greu să le spunem direct. Acest
exercițiu de imaginație ne dă ocazia să descoperim ce imagine are copilul
despre el însuși, despre unii membri ai familiei dar și părerea lor despre noi.
Jocul se poate completa cu alte întrebări: Dacă ai fi o pasăre/animal, ce
pasăre/animal ai fi!?, Dacă ai fi o culoare/cântec, ce culoare/cântec ai fi? Sau
se poate merge și mai departe cu întrebări de genul: Cum se simte floarea (pasărea/culoarea,
etc) pe care ai ales-o tu!?, Unde se află ea!?, Mama ce floare ar fi!? Dar
tata!? Dara fratele/sora ta!? Dar învățătoarea ta!? Jocul este o modalitate
excelentă de cunoaștere reciprocă și de dezvoltare a inteligenței emoționale.
2. ,,Ce culoare au emoțiile
mele?” Orice culoare poate fi asociată cu una sau mai multe emoții, precum
orice emoție poate să aibă propria ei culoare. Astfel, cu cât copilul este mai
mare, cu atât jocul poate fi făcut cu emoții mai nuanțate și cu mai multe
exemple de situații în care s-a simțit așa. Vom avea nevoie de minim șase
cartonașe de culori diferite (roșu, galben, verde, albastru, portocaliu,
negru). Copiii vor fi rugați să aleagă un cartonaș care se potrivește cel mai
bine cu felul în care se simt ei pe moment. Alegem și noi unul. Apoi fiecare
copil este invitat să spună o emoție care să se potrivească cu cartonașul său. Roagă-l să aleagă alt cartonaș și să spună o emoție care se potrivește cu acea culoare.
Repetă asta cu toate cartonașele. Se știe că fiecare din noi asociem la aceeași
culoare emoții diferite. De exemplu, pentru unii roșu înseamnă
pasiune/dragoste, pentru alții furie, pentru alții frică... E foarte important
să lăsăm copiii să găsească propriile asocieri culoare-emoție, fără a-i corecta
sau a-i spune că greșește. Pentru că nici nu există răspunsuri greșite sau
corecte când vine vorba de emoții. Trebuie să acceptăm pur și simplu emoția
spusă și să-i încurajăm să continue. Pentru că acestea nu sunt simple lecții
didactice, ci jocuri pe care le facem împreună și care ne vor ajuta să ne
dezvoltăm inteligența emoțională.
3. ,,Cum se simte ursulețul
Mormăilă?”- un joc de dezvoltare emoțională care îi ajută pe copii să
identifice emoțiile celorlalți și să înțeleagă de ce apar ele. Cu cât jocul
este mai interactiv, cu atât copiilor le va plăcea mai mult. Vom avea nevoie de
un ursuleț din pluș, ca să fie mai antrenant, dar nu este chiar obligatoriu. Avem
nevoie de o poveste pe care o putem inventa pe moment și după fiecare
întâmplare să-l întrebăm pe copil (natural, să nu pară o interogare): ,,Cum
crezi că se simte ursulețul?” O sugestie de poveste: ,,Într-o zi ursulețul Mormăilă s-a trezit de
dimineață după ce a visat ceva frumos. Cum crezi că se simțea ursulețul? (Invită-l să răspundă).
Îi era foarte foame și i-a cerut mamei sale puțină miere. Mama sa i-a dat și
l-a mângâiat pe cap spunându-i că o să se facă un ursuleț tare zglobiu. (Cum s-a simțit ursulețul când mama i-a spus asta?) Ursulețul a întrebat-o
pe mama lui dacă poate să iasă la joacă și ea i-a spus că mai întâi el trebuie
să își facă patul. (Cum s-a simțit atunci ursulețul?). După ce şi-a
făcut patul, Mormăilă a ieșit afară din casă. Acolo s-a întâlnit cu prietenii
lui, alți ursuleți mai mici (Ce a simțit când i-a văzut?). Au început
să construiască un castel în nisip, și o ursoaică mică i-a dărâmat din greșeală
castelul (Cum s-a simțit atunci Mormăilă?) Ursoaica cea mică și-a
cerut scuze și cei doi s-au împăcat, apoi au decis să construiască împreună un
alt castel (Ce a simțit ursulețul?). Peste o oră mama ursulețului l-a
chemat în casă pentru a mânca. (Cum s-a simțit când a plecat în casă?)
4. ,,O inimă plină de culoare” –dacă emoțiile
pe care elevii noștri le trăiesc zi de zi ar prinde formă și culoare, cum
credeți că ar arăta ele!? Ce emoții ar ocupa cel mai mare loc în inima lor? Care
sunt emoțiile pe care le trăiește cel mai rar? Putem răspunde foarte ușor dacă
îi provocăm la următorul joc care ne va ajuta să construim o hartă a emoțiilor
cu care ne putem ghida în lumea trăirilor interioare a celor mici. Vom avea
nevoie doar de două foi de hârtie și de creioane colorate. Pe foaie vom scrie
denumirea unor emoții (bucurie, tristețe, furie, curaj, iubire, frică). Dacă
copilul este mai mărișor se pot adăuga mai multe emoții (liniște, nerăbdare,
entuziasm, plictiseală, curiozitate, optimism, gelozie, etc.). Pe o altă foaie de hârtie vom desena
o inimă mare. Pentru început le putem spune copiilor că în inima fiecăruia
dintre noi se află multe emoții, pe care le trăim mai des sau mai rar. Dacă
fiecare emoție ar avea o culoare, inima noastră ar fi plină de culori, care se
schimbă mereu. Copiii sunt rugați să aleagă o culoare pentru fiecare emoție
scrisă pe hârtie, după care le propunem să-și imagineze cum ar arăta inima lor
dacă ar fi colorată cu aceste culori. Apoi îi putem invita pe copii să aleagă o
emoție și să o poziționeze în inimioară. Copiii vor fi îndrumați să delimiteze
o porțiune în interiorul inimii unde vor atașa/colora culoarea respectivei
emoții. Se folosesc, rând pe rând, toate creioanele colorate care desemnează
emoțiile fiecărui copil în parte. În inimă trebuie să apară toate emoțiile, pentru
că în viața de zi cu zi fiecare din noi le trăim pe toate, chiar dacă pe unele
mai rar și pe altele mai des. După terminarea desenului, copiii sunt întrebați
dacă le place inimioara lor și dacă sunt dispuși să facă vreo schimbare. Li se
permite să facă orice fel de modificare doresc. Acest joc este o modalitate
foarte simplă de a ne da seama care sunt emoțiile pe care copiii le trăiesc cel
mai des (le-a desenat primele și ocupă locul cel mai mare în inimă). Mai putem
să ne dăm seama de proporția între emoțiile pozitive și cele negative pe care
le trăiesc micuții. În mod
normal, copiii vor desena emoțiile pozitive mai mari și le vor centra. Este
firesc ca unii copii să afirme că ei nu simt în inima lor decât iubire sau
bucurie. Trebuie să le spunem, însă, că oamenii trăiesc toate emoțiile, chiar
dacă pe unele foarte rar. Făcând loc în inimioară și emoțiilor negative, copiii
pot înțelege că acestea sunt acceptabile și nu este nimic ciudat să le simtă. A
accepta emoțiile copilului nu înseamnă a încuraja exprimarea nepotrivită a
acestora (este bine să le spunem și lor acest lucru☺). Inimioara emoțiilor ne
poate ajuta mai ales în momentele în care nu știm ce se află în inima unuia
dintre copii sau atunci când crezi că le-ar prinde bine să-și deschidă/ ,,arate”
inima în fața noastră.
Mi-ar face mare
plăcere să știu dacă ai aplicat aceste tehnici prin care se crește
inteligența emoțională la copii și ce rezultate ai avut. Tu crezi că inteligența emoțională este un instrument de educație bun în epoca modernă? Tu ce faci pentru a-ți crește copilul inteligent emoțional? Spune-mi sugestiile tale în secțiunea de comentarii de mai jos!
10 comentarii:
Si eu sunt de acord ca in zilele noastre inteligenta emotionala e mai importanta decat IQ-ul.
In ziua de astazi nimic nu mai e cum era odata. De copil trebuie sa avem o grija mult mai sporita iar acele joculete chiar mi se par interesante
Noi suntem chiar unde incepe la varsta 2-3 ani, asa ca mi-ai dat câteva idei, mai ales ca sunt in cautare constant pentru ca se plictiseste repede
De multe ori confundam istetimea cu inteligenta. La inteligenta, cred ca se poate lucra, la istetime... nu prea. Asa vad eu lucrurile, s-ar putea sa spun prostii :))
Prin jocuri, carti, joaca educativa putem dezvolta inteligenta copilului.
Interesante aceste jocuri, asa sse invata cel mai usor!
Minunate ideile si tehnicile tale. Am salvat articolul si cu siguranta voi pune sfaturile tale in aplicare.
Foarte bun articolul, multumesc pentru sfaturi.
Mi-ai dat cateva idei geniale pe care le voi folosi si eu pentru copilul meu
Trimiteți un comentariu